Radu Gospodinov

Bucharest, B, RO
Zigomatic.ro
About Radu

Salut! Eu sunt Radu, mintea și sufletul din spatele ZIGOMATIC.ro.

Am început fotografia profesionistă în anul 2010, aceasta fiind încă dinainte o pasiune.

Am cochetat cu diferite tipuri de fotografii, de la fotografia de arhitectura la cea culinara și până la fotografia de produs. Mi-am dat seama, însă, că pasiunea mea adevărată și lucrul pe care îl fac cel mai bine este fotografia de portret. Astfel a luat naștere ZIGOMATIC.ro, prima companie din România dedicată exclusiv fotografiei de portret.

Deși încă mai activez în alte zone ale fotografiei, ZIGOMATIC.ro a devenit principala mea activitate precum și proiectul pentru care îmi dedic marea majoritate a timpului, reușind astfel să pun pe picioare o companie care oferă servicii la nivelul companiilor de fotografie din occident.

ZIGOMATIC.ro este prima companie din România dedicată exclusiv fotografiei de portret.

De ce? Pentru că fotografia de portret a devenit o categorie în plină dezvoltare, atât în piețele vestice cât și în România.

Începând cu mediul de business, continuând cu actori, fotomodele și industria de print și terminând cu social media și personalitățile online, fiecare parte a vieții noastre a devenit direct afectată de imaginea noastră. Tocmai de aceea, noi, ce de la ZIGOMATIC.ro, ne-am propus să acoperim această lipsă din piața românească de fotografie și să aducem clienților noștri servicii dedicate imaginii personale.

De la echipament până la tehnicile de fotografie folosite, ne asigurăm că nu surprindem doar o fotografie cu tine, ci te surprindem pe tine în fotografie.